Despre noi / About us


Editura Universităţii din Oradea este subordonată ca personalitate juridică Universităţii din Oradea. Fiinţează prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr. 5047/1995.

Editura Universităţii din Oradea promovează cercetarea ştiinţifică şi artistică de actualitate prin publicarea tezelor, ideilor novatoare, creaţiei şi interpretării artistice de anvergură bazate pe tehnologii şi informaţii de ultimă oră care pot aduce o contribuţie pertinentă şi durabilă în istoria cunoaşterii şi creaţiei.

Colecţiile dedicate autorilor străini şi traducerii autorilor români se înscriu în strategia Editurii Universităţii din Oradea de a pune în circulaţie academică largă valori europene şi universale.

Creaţia şi interpretarea artistică de valoare este sprijinită prin colecţiile dedicate editării de partituri, imprimări CD, imprimări DVD, volume de recenzii şi critică artistică.

Diversitatea suportului de carte şi revistă se oglindeşte şi în încurajarea noilor tehnologii: publicaţii electronice, on-line, audio, platforma multidisciplinară etc.

De la înfiinţare şi până în prezent, sub egida Editurii Universităţii din Oradea au apărut peste 300 de titluri de carte, unele dintre ele în regim de coeditare cu alte edituri din ţară şi străinătate.

În perioada 2004 – 2012 în domeniul Artele spectacolului au apărut 59 de titluri din care 23 cărţi ştiinţifice, 5 volume colective, 7 cursuri, 9 suporturi de curs, 15 CD-uri.

Sub egida Editurii Universităţii din Oradea apar 62 de reviste. În domeniul Artele spectacolului apar două reviste: revista on-line Almanah Euterpe www.almanah-euterpe.blogspot.com şi Analele Universităţii din Oradea Fascicula Muzică

Boardul de referenţi ştiinţifici, format din personalităţi marcante ale fiecărui domeniu sunt garanţia unor publicaţii de bună calitate şi ţinută ştiinţifică.

Editura Universităţii din Oradea realizează anual un catalog cuprinzând apariţiile editoriale. Catalogul este distribuit gratuit în biblioteci universitare, institute de cercetare, instituţii de cultură etc.

Editura Universităţii din Oradea face parte din Asociaţia Editorilor din România, asociaţie profesională care reuneşte cele mai prestigioase edituri din România.

Editura Universităţii din Oradea îşi diversifică prezenţa la marile evenimente editoriale ale Europei în parteneriat cu Institutul Cultural Roman şi Academia Română.

Premii şi distincţii obţinute de Editura Universităţii din Oradea:

1.      Diploma pentru merite editoriale deosebite, Academia de ştiinţe, literatură şi arte – 2001;

2.      Diploma Ovidius, Salonul internaţional de carte, Constanţa – 2004;

3.      Diploma pentru participare de înaltă ţinută, Târgul naţional de carte „Librex”, Iaşi – 2005;

4.      Premiul Ovidius, Salonul internaţional de carte, Constanţa – 2006;

5.      Diploma de excelenţă, Salonul editurilor transilvane, Cluj-Napoca – 2007;

6.      Diploma de excelenţă, Salonul de carte „Joie de Livre”, Cluj-Napoca – 2008;

7.      Diploma de excelenţă şi medalia de bronz, Salonul de carte „Proinvent”, Cluj-Napoca – 2009;

No comments:

Post a Comment